joi, 24 decembrie 2015

LUNA PLINĂ A CRĂCIUNULUI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


În fiecare lună calendaristică, Luna, sau astrul nopții, sau Selena, își face dansul în jurul Pământului, trecând prin toate fazele ei.

Despre Luna Plină sau Luna Nouă am auzit cu toții.

Dar în decembrie 2015, Luna Plină are o particularitate aparte.

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să-mi fii alături pentru o poveste specială. 
Fă-te comod(ă), ia-ți un ceai cald, și hai să începem. Nu uita să pornești muzica.


                           

Cu toții știm sau am învățat câte ceva despre Lună și fazele ei cele mai importante, Luna Plină și Luna Nouă.

Mișcarea de revoluție a astrului nopții în jurul planetei noastre, Terra, durează aproximativ 29,5 zile, ceea ce înseamnă că atât îi trebuie Lunii pentru a reveni în același punct de plecare.

Atunci când, în dansul ei, Luna se interpune între Soare și Pământ, vorbim despre faza de LUNĂ NOUĂ. Atunci, satelitul planetei noastre nu poate fi văzut noaptea, ci doar ziua.

Când Pământul se interpune între astrul zilei și cel al nopții, vorbim despre faza de LUNĂ PLINĂ.

Eclipsele de lună au loc doar în faza de Lună Plină și se petrec aproximativ de două ori în fiecare an.
Eclipsa de soare estre precedată sau urmată la 2 săptămâni de o eclipsă de Lună.

Acestea sunt, în mare, câteva informații generale care te pot ajuta să înțelegi cele ce urmează.



Deci, în fiecare lună calendaristică avem și Lună Nouă și Lună Plină.

Că Luna are efecte asupra sănătății fizice, psihice, emoționale și spirituale, s-a observat încă din vremea babilonienilor, iar cercetările făcute de oamenii de știință în ultimele decenii au confirmat ceea ce se bănuia.

Se cunoaște foarte bine efectul Lunii asupra apelor mărilor și oceanelor, generându-se, astfel, mareea cu flux și reflux (creșterea și scăderea nivelului apei).
Aceste informații sunt vitale pentru cei care lucrează în domeniul navigației, și pot fi calculate foarte exact în funcție de zonele de pe glob și de fazele Lunii.

De ce vorbesc despre asta?
Deoarece la naștere corpul uman este alcătuit în proporție de 75% din apă, ajungând ca la maturitate să scadă la 55-60%.

Dacă apa mărilor și a oceanelor este influențată de fazele Lunii, de ce nu s-ar întâmpla același lucru cu apa din organe și din corpul nostru fizic?

Cea mai mare parte a apei nu se află în sânge, ci în interiorul celulelor.
Cele mai hidratate organe sunt rinichii, inima, plămânii și creierul, acestea fiind, deci, și cele mai sensibile și mai expuse efectului astrului nopții.


Se poate înțelege ușor de ce sănătatea și comportamentul nostru pot suferi modificări de-a lungul unei luni calendaristice. Explicația este dată de dinamica apei în interiorul celulelor, de „mareea” internă, de intrarea și ieșirea ei, ceea ce afectează schimbul ionic de substanțe nutritive.

Cu alte cuvinte, în anumite momente, comenzile sunt puțin încurcate, unele organe primesc mai mult, altele mai puțin decât au nevoie, ceea ce explică stările ciudate și schimbătoare. Pentru unii ele sunt imperceptibile, în timp ce pentru alții, mai sensibili, sunt neplăcute.

Tot aici amintesc ciclul menstrual lunar la femei, însoțit de o anumită sensibilitate și irascibilitate la nivel emoțional (deși, în ultimii ani s-a constatat prezența acelorași simptome și la bărbați :D )

În fiecare lună calendaristică avem, deci, o fază de Lună Plină și una de Lună Nouă.

Decembrie 2015 este puțin mai specială din acest punct de vedere.

Dacă faza de Lună Nouă a avut loc în ziua de 11, Luna Plină în decembrie 2015 coincide cu ziua celebrării nașterii pruncului Iisus.

Luna Plină din ziua de Crăciun mai poartă numele de LUNĂ RECE sau LUNA NOPȚII LUNGI, făcând referire la recentul Solstițiu de iarnă din 22 decembrie, când a fost cea mai lungă noapte și cea mai scurtă zi lumină din an. (https://vibratiavindecarii.blogspot.ro/2015/12/solstitiul-de-iarna-renasterea-pasarii.html).


Ultima dată, Luna Plină s-a suprapus cu Crăciunul în anul 1977, iar următorul astfel de eveniment va mai avea loc peste 19 ani, adică în 2034.

Luna Plină are denumiri diferite în fiecare lună calendaristică.
Dacă în noiembrie se numește Luna Castorului, iar în ianuarie va fi Luna Lupului, în decembrie poartă numele de Lună Rece, ca reamintire a faptului că, în emisfera nordică, Soarele se află la cea mai mare distanță față de Pământ.

Simbolic, Luna Rece poate sugera găsirea altor surse pentru „încălzirea” spiritului, pentru alintarea sufletului folosind temperaturile înalte ale iubirii adevărate.

Dacă momentul Solstițiului de iarnă deschide calea oportunităților de schimbare, Luna Plină în ziua de Crăciun subliniază necesitatea regăsirii de sine prin reîntregirea noastră, prin recuperarea bucăților de suflet pe care le-am rătăcit sau le-am cedat de bună voie de-a lungul vieții.


Cercul perfect al Lunii Pline reamintește de întregul care suntem sau ar trebui să fim și de ÎNTREGUL din care facem parte.

Orice boală provine dintr-un suflet schilodit și un spirit uitat sau ignorat, efecte ale materializării excesive a vieții noastre.

Momentul Crăciunului, aflat în imediata apropiere de cel al Solstițiului, deschide larg porțile transformării personale și a transcenderii conștiinței umane.
Luna Plină aduce un plus de energie pentru a redeveni ceea ce am fost dintotdeauna și suntem: un întreg dintr-un ÎNTREG, Universul.

Sau putem considera toate aceste momente doar invenții ale celor cu capul în nori, și să profităm din plin de sărbători pentru a ne îndopa cu mâncare și băutură în exces, povestind apoi tuturor cât de evlavioși și credincioși suntem, iar celor de la spitalul de urgențe că nu am mâncat mai nimic.
Mâncare și băutură poți găsi în fiecare zi. Nu te ghiftuiești doar de sărbători, atunci doar nu o mai faci pe ascuns.

Alegerile în viață ne aparțin.
Noi alegem ce este mai important, dacă punem corpul mai presus de suflet, impulsul de moment mai presus de înțelepciune și vom opta pentru ce vom face în viitor.

Doar că asemenea „aglomerare” de momente catalizatoare pentru devenirea noastră și trezirea conștiinței sunt prea rare pentru a fi ignorate.



SOLSTIȚIUL DE IARNĂ + LUNA PLINĂ + CRĂCIUN

Profită și stai în liniște.
Roagă-te așa cum știi, dar fă-o din suflet nu din gură, în timp ce gândurile zboară în altă parte.
Încearcă să meditezi.
Ascultă muzica ce-ți place, citește ce vrei și fă-ți programul după cum îți dictează sufletul tău, nu voința altora.
Poți asculta sau reasculta chiar muzica pe care am atașat-o acestui material, fiind extraordinară pentru a-ți goli mintea de gălăgie.

În fond, despre tine este vorba, despre trăirile și principiile tale și nu ale altora.
Fă ce-ți place.
Plimbă-te, joacă-te și gândește-te la tine, cel/cea din viitor care este așa cum te vrei, cum te-ai visat. Dacă nu știi cum vrei să ajungi, cum crezi că vei reuși?

Vorbește cu tine, cel/cea din trecut și spune cele 4 formule magice:
„IARTĂ-MĂ pentru tot, pentru că nu te-am iubit, pentru că nu am crezut în tine, pentru că nu te-am apărat atunci când alții te-au atacat.
ÎȚI MULȚUMESC că m-ai adus până aici, pentru că fără acest trecut nu aș fi putut ajunge în acest moment al vieții mele.
TE IUBESC pentru ce ești
TE ELIBEREZ de frici, furii, frustrări”.

Poți spune asta în sinea ta până ce vei obține liniștea.



Îți pot povesti ce îmi spun mie când mă relaxez, când meditez.
Următorul text îmi aparține, nu l-am luat de nicăieri, ci l-am conceput pentru mine. Dacă te ajută, bine, dacă nu, concepe-ți tu unul.

„Eu sunt acum și aici. 
Nimic din trecutul meu nu mă mai reprezintă. 
Trăiesc în prezent, mă bucur și savurez orice moment petrecut cu mine însămi deoarece pot să mă observ, pot să mă înțeleg, pot să schimb ceea ce nu mă ajută și nu-mi mai folosește.
Nimeni nu poate face nimic în locul meu, și tot ceea ce sunt este rezultatul hotărârilor mele.
Mă accept așa cum sunt pentru că în fiecare moment al vieții sunt cea mai optimă variantă a mea.
Mulțumesc Universului pentru oportunități, Divinității pentru putere și mie pentru voință.
Totul stă în puterea mea pentru a (re)deveni ceea ce sunt eu, de fapt, în esență. Nu pot fi altceva decât ceea ce sunt!

Eu sunt ceea ce sunt! Eu sunt ceea ce sunt! Eu sunt ceea ce sunt!

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!”

Tu poți face ce vrei. Depinde ce destinație alegi pentru viața ta.
Hotărăște-te. Momentul e acum, iar ușile ți s-au deschis.

Să ai un Crăciun plin de liniște sufletească, de înțelepciune, de iubire și de încredere în tine însuți/însăți!

Binețe îți spun, dragă cititorule!



 dr. Edith Kadar 
Arad, 24 decembrie 2015

P.S. Am aruncat un ochi aici pentru a-ți da informații corecte:


 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

Niciun fragment nu poate fi scos din text.
Prezentul articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

joi, 17 decembrie 2015

VERBELE FIINȚĂRII NOASTRE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *



A fi tu însuți este cel mai greu lucru; pentru că presupune să știi cine trebuie să fii, care este calea pe care o ai de urmat și ce metode rezonează cu devenirea ta.

A exista, a supraviețui, a fi - trei verbe care te pot descrie. Dar, oare, care te definește?

EXIȘTI deoarece părinții tăi au avut nevoie de o copie mult îmbunătățită a lor, care să știe să-și folosească abilitățile dobândite în alt mod decât ei, mai eficient, mai constructiv. Existența ta îmbracă fiecare moment cu trăirile și experiențele pe care le ai.

SUPRAVIEȚUIEȘTI atunci când îți duci traiul de la o zi la alta, convins(ă) fiind că nimic bun nu-ți mai poate aduce viața. Supraviețuiești lipsei de bucurie, încrâncenărilor, încăpățânărilor. Știi că supraviețuiești atunci când afirmi cu tărie că ziua de mâine nu-ți mai poate aduce nimic nou, că ești prea bătrân(ă) să mai trăiești bucurii.

EȘTI în momentul în care fiecare minut capătă consistență și formă, atunci când știi cine ești și cât valorezi. Atunci verbul „a fi” este însoțit de adjective: ești vesel, frumos, curios, liniștit, împlinit, fremătând a viață.

Existența este o condiție pentru a fi și a supraviețui. 
Exiști pentru a afla cine ești; altfel supraviețuiești un timp, apoi pleci pentru a te reîntoarce iar și a te reîntâlni cu tine, cu esența ta, cu menirea ta, cu drumul tău spre devenire.

Alege să ieși din modul „supraviețuire” pentru a fi tu cu adevărat, și a da existenței un sens.
Exiști. Dar ești sau doar supraviețuiești?

Binețe, dragă cititorule!





 dr. Edith Kadar
Arad, 17 decembrie 2015


            *    *    *    *    *    *    *

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar.
Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.  
Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

miercuri, 9 decembrie 2015

CUVÂNT versus INTENȚIE

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *    * 



Cuvântul este rostit cu o intenție.
Fie vrei să transmiți ceva, să exprimi sau să ceri, cuvântul este instrumentul direct, practic, de comunicare cu cei din jur.

Dacă între cuvânt și intenție există o armonie, se creează o comunicare deschisă, lejeră, relaxantă.
Dacă, în schimb, ceea ce se spune este mult diferit de intenția cu care s-a creat și rostit cuvântul, apar blocaje în comunicare, conflictele.

Poți spune cuiva cuvinte frumoase, dar cu intenția de a manipula. 
Poți face complimente „izvorâte” din ură, ranchiună, pură răutate. Tot din aceleași intenții sau din frică poți rosti neadevăruri; multe și mari.

De exemplu, poți ascunde sentimentele frumoase din frica de a fi respins(ă) sau poți ascunde sentimente profunde de ură din furia trădării.

Dacă tot ceea ce vrei este să minți și să manipulezi, cuvintele pompoase nu pot acoperi intenția. 
Pentru că auditoriul reacționează la intenție, la ce e în spatele cuvintelor, nu la vorbele rostite.

Nu te mai mira dacă cei din jur reacționează la ceea ce spui, chiar dacă ai rostit lucruri (aparent) plăcute.

Verifică-ți intenția pentru că ea îți dă tonul vocii ce exprimă cuvintele, tonul „culorii” vorbelor rostite în orice împrejurare.

Așa măcar mai faci încă un pas pentru a te cunoaște pe tine.
Așa vei deveni atent(ă) la tine. Dacă vrei!

Binețe, dragă cititorule!





 dr. Edith Kadar
Arad, 09 decembrie 2015

miercuri, 2 decembrie 2015

FRICA DE MOARTE ÎMPIEDICĂ VIAȚA

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *



Ai observat că avem atât de multe frici încât acestea ne ocupă fiecare moment al vieții, fiecare respirație, fiecare locușor al celei mai profunde celulă a noastră?

Cea mai mare frică este cea de moarte. 
Indiferent că este vorba despre o amenințare directă, vizibilă, sau că este doar în imaginația noastră, frica de moarte, de extincție, de dispariție ca individ, distorsionează realitatea de zi cu zi, creând un viitor din ce în ce mai sumbru, mai lipsit de speranță, mai tern, mai limitativ.

Fiecare înțelege altceva prin frica de moarte.
Pentru unii, orice simptom, cât de mic, înseamnă vizită din partea celei cu coasa; pentru alții, auzul unui anumit diagnostic face legătura directă cu magazinul de pompe funebre. Unii consideră că a nu avea bani, a nu putea să-și plătească dările atunci când ei vor, activează o frică de moarte în viața lor.

Avem și expresii foarte plastice care exemplifică acest tip de teamă: „dacă nu reușesc să fac... o să mor!”; sau „să mor eu dacă nu voi....”; sau „acela/aia moare să afle adevărul, dar nu i-l spun, așa, de-al dracu'!”

Fără să ne dăm seama, cu sau fără voia noastră, frica de moarte devine un partener tăcut în viața și traiul nostru.
Chiar îi face din ce în ce mai mult loc, eliberând spațiu ocupat de viața, bucuriile și liniștea noastră sufletească.

Din prea multă frică de moarte ajungem să ne fie teamă să trăim.
Doar că frica de moarte este o plăsmuire a minții noastre. Știai asta, nu?
Deci, o plăsmuire, o himeră, poate să împiedice viața.
Interesant paradox!
Interesantă părere avem despre miliardele de ani de evoluție!

Și mai credem că le știm pe toate, nu?

Binețe, dragă cititorule!



Și, după ce ai citit cele de mai sus, mai ai la dispoziție 5 minute pentru a te lăsa purtat de...vântul eliberării de orice frici? (Vangelis - Will Of The Wind, din albumul Direct)

 dr. Edith Kadar
Arad, 02 decembrie 2015

 *     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/01/jocul-de-omulatunci-cand-si-planetele.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

RUTINA și SCHIMBAREA DE SINE

Pe măsură ce te trezești și lași schimbarea să-și facă treaba în viața ta iar tu nu te mai opui Universului, vei observa că fiecare z...