luni, 25 septembrie 2017

SUNT MOMENTE ALE VIEȚII...






Sunt momente în care tot ce vrei este să nu mai faci nimic, să nu mai auzi nimic, să nu mai vezi și să nu mai vorbești nimic, cu nimeni.

Sunt momente în care ai vrea să zaci fără să faci nimic, să îi spui lumii să se ducă dracului și să se descurce singură.

Sunt momente în care ai vrea să fii văzut(ă) ca o ființă umană și nu ca un salvator din orice, nu ca un roboțel care poate oricât, oricând și cu oricine.

Sunt momente în care ai nevoie de liniște pentru a-ți auzi propria respirație, de a-ți simți propriile trăiri, de a-ți înfrunta propriile emoții. Clipe când vrei să îți vizitezi propriul iad, sătul fiind de iadurile fiecărui om care te consideră o forță ce nu are cum să se diminueze.


Sunt momente în care simți să vrei să declari falimentul a ceea ce ești, doar pentru a putea pleca într-un loc nou, cu oameni noi, cu liniște. Ai vrea să găsești persoane cu care poți trăi bucuria tăcerii, și viața pe care ți-o dă iubirea.

Sunt momente în care ai nevoie, pur și simplu, de un umăr pe care să îți plângi slăbiciunea și vulnerabilitatea, și nu mai vrei să fii lovit(ă) ca un soldat care trebuie doar să execute.

Sunt momente în care vrei să nu te mai justifici cine și ce ești, ce, cum și de ce gândești așa cum o faci, ci doar să fii tu, acea entitate pe care o simți acolo dintotdeauna, dar căreia nu-i dai voie să fie pentru a nu supăra pe cineva.

Sunt momente în care vrei să dai jos de pe umerii tăi întreaga povară pe care o porți inutil, lucruri, stări și sentimente pe care le-ai creat pentru a te proteja de lovituri reale, dar mai ales de cele imaginare.

Sunt momente în care vrei să renunți la toate măștile create de frica de penibil, de abandon, de respingere a ceea ce ești cu adevărat.

Sunt momente în care te devorează furiile pentru că nu te mai regăsești pe tine, originalul creat de dumnezeire.

Sunt momente în care te bucuri că poți „gusta” puțin din lucrarea uraganului interior pe care l-ai creat pentru a distruge tot ce e vechi și inutil, pentru a distruge programe și paradigme, pentru că doar așa știi să rezolvi problemele, nu printr-o adiere.

Sunt momente în care știi că urgia interioară te poate distruge, dar alegi să o faci deoarece e unica ta șansă să tai, să cureți; iar atunci apare acel curaj nebun care te face să spui tumultului tău interior: „doar atât? dă tot ce poți, să te văd!”.

Sunt momente în care ai vrea să știi cum să fii altfel, cum să te abandonezi, cum să faci mintea să tacă și să te încredințezi fără frică IUBIRII, lui Dumnezeu. Dar nu știi.

Sunt momente în care ești atât de pustiu pe dinăuntru încât nu înțelegi niciun cuvânt din ceea ce ți se spune, pentru că acolo nu mai sunt repere, au fost devastate de uragan.

Sunt momente în care cei apropiați nu îți înțeleg prăpastia, nu îți înțeleg „clipa altfel”, și îți vorbesc ca și cum ai înțelege ceva. Dar acolo, înăuntru, e gol. Nu joci teatru, nu glumești; e doar...gol...

Sunt momente în care înțelegi că tot ceea ce am povestit este o formă de „sinucidere” a ceea ce ești, de distrugere a tot ce ai fost până atunci, pentru că doar așa anihilezi confortul nesimțirii în care te-ai instalat. 

Sunt momente în care te întâlnești cu mintea ta, stai la povești cu ea, îi vezi și auzi frica de a nu rămâne fără obiectul muncii ei, acela de a-ți crea iluzii, de a-ți înmâna semințele obsesiilor pentru a te „proteja”. Și când îi spui: „gata, îți mulțumesc, dar s-a terminat!”, să îi auzi tânguielile, să poți vedea că nicio metodă de a te controla nu mai are efect.

Sunt momente în care simți că plutești deasupra prăpastiei, levitând din lipsa indicațiilor pe care ți le dădea mintea, ego, fiind, totuși, liniștit(ă) deoarece știi că deja te ridici, iar ce a fost mai greu a trecut.

Sunt momente în care știi că uraganul tău interior a făcut ravagii în inima și sufletul celor foarte apropiați ție, păzitorilor, dar că acest lucru a fost absolut necesar pentru a demola imaginea greșită pe care și-au făcut-o despre tine.

Sunt momente în care se așterne liniștea post-apocaliptică, iar corpul tău se relaxează căzând într-o toropeală plăcută și frisoane de curățare.

Sunt momente în care auzi o voce puternică, pe care nu ai mai auzit-o demult, și care îți spune: „Bine ai revenit! Cum a fost vizita în iad?”.

Sunt momente în care, gol de orice simțire, neputincios de a mai controla ceva, orice, realizezi că singurul lucru pe care îl mai poți face este să te abandonezi.

Și sunt momente în care trebuie să faci alegerea dintre rai și iad, întuneric și lumină, viață și moarte, dintre iubire și frică. Dar ești prea obosit(ă) să mai faci ceva, și faci singurul lucru care ți-a rămas: să-i spui vocii care ți-a vorbit „Doamne, facă-se voia Ta!”.

Și vine momentul în care voia Lui este ca golul din interiorul tău să fie umplut cu lumina Lui, cu iubirea pe care, până atunci, ai respins-o, ai condiționat-o, ai distorsionat-o, ai batjocorit-o, ai deviat-o, ai lovit-o, ai scuipat-o, doar din frica de a nu fi respinși de oameni, de divinitate. Pentru că astfel credem că îl putem condiționa pe însuși Dumnezeu.

Iar când haina iubirii te-a îmbrăcat, știi că a venit momentul să reintri în iad pentru a-i scoate pe cei care, din prea multă grijă pentru tine, au intrat să te protejeze, să te salveze de tine însuți, dar nu au știut să iasă.

Și când îi găsești speriați acolo, în întuneric, știi că e momentul să spui: „Mulțumesc! Iartă-mă, dar te iubesc atât de mult încât nu te pot distruge cu iadul meu; am vrut să-l dezintegrez pentru a te putea duce în raiul pe care îl accept. Te iubesc! Ai vrea să-l întâlnim împreună pe Dumnezeu?”

Vor mai fi multe momente în viață, și bune și mai puțin bune.
Dar viața începe în momentul în care, din prea multă iubire, găsești forța de a coborî în propriul iad, de a trece prin purgatoriul de care îți era frică pentru a-ți înfrunta demonii pe care ți i-ai creat, de a te abandona până la punctul de dezintegrare, pentru a face loc LUMINII, IUBIRII, lui DUMNEZEU.

Sunt momente în viață în care doar iubirea adevărată te poate salva de tine însuți/însăți.

TE IUBESC! 

Namaste!



dr. Edith Kadar 
Arad, 24 septembrie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

duminică, 17 septembrie 2017

CEEA CE SEMENI, AIA CULEGI





Se spune că „semeni vânt, culegi furtună”. Cu alte cuvinte, tot ceea ce primești este în conformitate cu ceea ce dai.

Binețe, OM fain!

Te invit să-mi fii alături preț de câteva rânduri pentru a povesti despre consecințe.


Furtunile nu vin niciodată din cer, și nici de la Dumnezeu, cum am auzit spunându-se.

Ar însemna să credem într-o divinitate răzbunătoare, furibundă, adică una creată de noi după chipul și asemănarea omului.

De la Dumnezeu vine pace, lumina, iubire, armonie, tot ce e pozitiv.
Furtunile sunt create de om din energiile grosiere pe care le emană înjurând, urând cu sârg, comentând, judecând, negând divinitatea și respingând iubirea fără de condiții.

Mulți spun că astea sunt tâmpenii, și continuă să fie furioși pe tot si pe toate.
Doar puțină fizica ar trebui pentru a ști că orice gând este energie. Mai multe gânduri sunt mai multă energie. Și multe gânduri de la mulți oameni pot aduce pace (dacă sunt pozitive, ca rugăciunile) sau furtuni, adevărate cataclisme, identice cu ceea ce „animă” omul.

Ce este sus este și jos. Ce este înăuntru este si afară.

Păcat că nu suntem conștienți de forța minții care creează lumi sau le devastează.
Păcat că nu înțelegem că singurii pe care îi distrugem suntem chiar noi.

Omul care își reneagă Creatorul prin înjurături, ură și alte emoții-energii negative, devine creatorul anti-cerului, adică al iadului. Care răbufnește din când în când, făcând prăpăd.
Iar omul ce face? Înjură și mai tare.

Iar când cantitatea de energie negativă atinge un punct critic, are loc un cataclism mare, devastator. Ce fac oamenii atunci? Își reamintesc de bunătatea din ei, se mobilizează, ajută și iubesc necondiționat.

Păcat!

Roagă-te, omule! Furiile si negativitatea vor atrage mai multe furii și mai multă negativitate.

Renunță să mai crezi ca altcineva e de vină, chiar dacă asta ți-ar mulțumi și liniști ego-ul. Iar dacă poți crea furtuni, sigur poți crea o lume a liniștii.

Se spune că „semeni vânt, culegi furtună”. Cu alte cuvinte, tot ceea ce primești este în conformitate cu ceea ce dai. Deci, dacă semeni pace, culegi iubire.

Alegerea e a ta, și ține de maturitatea ta emoțională și de înțelepciune.

Alege-te pe tine nu prin furtuni ci prin seninătatea sufletului.

Aprinde o lumânare și hai să ne rugăm împreună!

Binețe, Om fain!



Edith Kadar​

Arad, 17 septembrie 2017


 * * * * * * * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

sâmbătă, 16 septembrie 2017

VIAȚA ÎN CONDIȚIONĂRILE EGO-ULUI

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *



Cât de des ți-ai condiționat fericirea și starea de bine cu unul sau mai multe  „trebuie”?
De câte ori te-ai declarat nefericit(ă) și nerealizat(ă) pentru că nu ai îndeplinit niște condiții care nici nu mai știi de unde sau de la cine veneau?
De câte ori nu ți-ai refuzat o bucurie doar pentru că ea îndeplinea numai condițiile sufletului tău și nu pe ale societății pe care ai proclamat-o „deținătoarea” de drepturi totale asupra vieții tale?

Binețe, cititorule!
Pornește, rogu-te, muzica și hai să povestim.


                                             

„Atunci când acceptarea de sine este înlocuită cu autoperfecționarea, tu renunți la fericirea la care ai dreptul chiar acum, fiind convins că trebuie mai întâi de toate să îndeplinești anumite criterii, cerințe și condiții. În acest fel… tu ajungi să te simți profund nefericit din cauza nenumăratelor cerințe pe care ți le impui singur(ă)

Sinele necondiționat nu cere fericire, căci aceasta este necondiționată. Pe de altă parte, egoul, convins de propriile lipsuri, se comportă din nou ca un antrenor de sport megaloman, creând o listă lungă de „cerințe” care „trebuie” îndeplinite pentru a fi fericit.

Spre exemplu, convingerea că „nu sunt suficient de bun” conduce la credința că „trebuie să fac mai mult”; convingerea că „sunt rău” conduce la  credința că „trebuie să fiu întotdeauna bun”; convingerea că „greșesc” conduce la credința că „trebuie să fac totul corect”;   teama că „nu însemn nimic” conduce la credința că „trebuie să fac ceva”.  Iar lista continuă la nesfârșit”.

Iată câteva „cerințe” care ne-au „desenat” viața și traiul zilnic: 

„Pentru a fi fericit(ă) trebuie…
• …să fiu simpatizat(ă) de toată lumea
• …să am întotdeauna dreptate
• …să fiu întotdeauna bun(ă)
• …să dețin întotdeauna controlul
• …să fiu întotdeauna tratat(ă) corect de ceilalți
• …să merit acest lucru
• …să fac un efort
• …să nu mă înfurii niciodată
• …să fiu perfect(ă)
• …să nu întârzii niciodată
• …să nu las niciodată garda jos
• …să îmi ascund sentimentele
• …să nu fiu niciodată vulnerabil(ă)

Ar fi util să-ți faci o listă cu toate „cerințele” pe care ți le-ai creat singur(ă). În astfel de cazuri, cerințele par mai degrabă legi universale decât iluzii personale.(…)

Ego-ul își focalizează tirul judecăților critice, condamnărilor, cerințelor și autoperfecționării asupra corpului fizic. El declară în fiecare zi un război împotriva celulitei, firelor de păr alb, firelor despicate, ridurilor, pielii atârnate, sânilor căzuți, burții, caloriilor și acneei. Cum ai putea fi fericit în condițiile în care colesterolul tău iese din limitele prescrise? Ego-ul încearcă la infinit să-și cosmetizeze fragila fericire printr-o operație de chirurgie cosmetică, prin cultivarea senzualității, prin folosirea măștilor faciale și prin exerciții fizice dure.(…)

La infinit, noi ne promitem că după fiecare nou „trebuie” o să fim fericiți pentru totdeauna. Problema e că fără acceptare de sine, autoperfecționarea și „cerințele” nu se termină niciodată. Egoul este dependent de „cerințe”, căci este convins că fericirea necesită condiții perfecte. Mai mult, el nu poate fi niciodată satisfăcut, prin însăși natura sa. El nu poate fi decât cel mult transcens.

Prin urmare, noi avem de ales: fie încercăm în zadar să ne ocupăm de toate „cerințele” pentru a fi fericiți, fie luăm decizia de a fi fericiți în orice condiții! Noi putem face acest lucru prin cultivarea acceptării de sine, pornind de la premisa că fericirea este oricum gratuită”. 

(fragmente din cartea „Fericirea ACUM!” de Robert Holden)




Știi că ești perfect(ă) așa cum ești?
Știi că nu putem fi la 50 de ani la fel ca și la 20 de ani? Altfel, ce rol ar mai avea evoluția? Ar însemna să ne dorim să rămânem imobili în viață într-o perioadă pe care alții au declarat-o optimă. Iar aceasta se numește stagnare.

Știi că nu ne putem încadra cu toții în limitele valorilor pe care alții încearcă să ni le impună, folosindu-se de sentimentul de vinovăție pe care îl acceptăm atât de ușor? 
Dacă toți am avea măsuri 90-60-90, lumea ar fi plictisitoare. Dacă toți am cântări cât zic alții că e ideal, ar fi o lume de clone retușate la standard. 

Dacă am fi cu toții la fel, încadrați în normele de „normalitate” atât ca fizic, cât și psihic, dacă toți am avea aceeași tensiune arterială, colesterol sau glicemie, dacă la 80 de ani am arăta ca la 30, am fi cu toții neschimbați, nu ne-am diferenția prin nimic, am fi liniari, plictisitori. 
Așa vrei să fii? Asta e fericirea pentru tine? 

Vrei să fii doar unul/una dintre cei mulți sau accepți că ești original(ă), UNIC(Ă)?

Acceptă-te așa cum ești, nu-ți mai inventa defecte, nu mai condiționa starea de bine. Toate acestea - fericirea, starea de bine -  există deja, dar tu le refuzi, punând condiții.
Ești perfect(ă) așa cum ești, slab(ă) sau gras(ă), tânăr(ă) sau bătrân(ă), cu su fără riduri, cu sau fără celulită. 

Nicio condiționare nu aduce fericire și liniște sufletească, ci doar și mai mult tumult sufletesc și boli.
Acceptă-te și vei vedea că viața ta se va schimba fără eforturi. Ea va curge lin pentru că nu va mai întâlni barajele lui „trebuie”. Iar aceasta aduce împlinirea Sinelui.

Alege să înțelegi de ce ești așa, ce vrea de la tine Universul și Dumnezeu. Altfel vei ajunge să-l contești pe însăși Creator, considerând că ești mai bun(ă) decât el. 
Iar când ajungi să te înțelegi așa cum ești aici și acum, eviți orice boală, alegând acceptarea și nu lupta.

Alege să te distrezi și să te simți bine în viața ta, evitând „luptele” inutile dictate de ego.

Ego-ul te condiționează.
Sinele te împlinește.
Ce alegi?




Binețe, dragă cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 05 octombrie, 2014


 *     *     *     *     *     *    * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 


Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

joi, 14 septembrie 2017

ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI - semnificații și simbolism

Nu e nevoie să schimbăm lumea; este suficient doar să ne schimbăm pe noi. Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea este doar ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Crucea este unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale omenirii, și pe cât de simplă pare în aparență, pe atât este de încărcată de semnificații.

Binețe, dragă cititorule!

Te invit să povestim puțin despre simbolul crucii și semnificațiile unei zile în care ea este „personajul” principal.

Abordarea mea nu este religioasă, nici bisericească. Acelea le găsești scrise de oamenii acelor domenii.

Eu îți voi povesti din perspectiva omului curios să treacă dincolo de zidurile tabuurilor și să descuie porți ale cunoașterii.
Nu trebuie să fii de acord cu ce scriu, dar dacă tot insiști să citești, abține-te de la comentarii răutăcioase. Nu sunt deținătoarea de adevăr universal, dar nici tu nu ești. Și nici biserica sau religia. 
Noi povestim aici, alegând ca unic „accesoriu” deschiderea minții.


În fiecare an, la 14 septembrie, ortodocșii prăznuiesc Înălțarea Sfintei Cruci.
Ea se vrea o reamintire a găsirii crucii pe care a fost răstignit Iisus, și arătarea ei oamenilor la data de 14 septembrie 335 de către episcopul Ierusalimului, Macarie.

Dar, oare, dincolo de explicația dată de religie și biserică, care o fi semnificația acestei sărbători?

Nu e nevoie să fii ortodox pentru a citi acest material. De ce? Deoarece sărbătorile, prin vibrațiile înalte pe care le aduc, se adresează întregii omeniri și nu doar celor dintr-o anumită religie sau confesiune.

Gândește-te că Soarele există pentru toți, chiar dacă este noapte. 
La fel și sărbătorile diferitelor religii; ele aduc energii înalte întregii planete, indiferent de orientarea ta religioasă. 
Credința care te animă și deschiderea sau închistarea minții tale nu pot opri valul de energii benefice. 

Faptul că tu nu crezi ceva, nu înseamnă că acel lucru nu e adevărat. 
Faptul că tu (re)negi o religie sau o confesiune nu o anulează, și nu înseamnă că cei care o practică sunt păcătoși, doar pentru că tu gândești altfel, dumnezeule care te-ai autointitulat!

Așa cum ți-am spus, Soarele există, indiferent dacă vrei să îl vezi sau dacă alegi să stai în casă cu storurile trase.

Înălțarea Sfintei Cruci aduce o energie extraordinară, de care poate beneficia oricine.

Dar, oare, care este semnificația crucii?

Crucea e compusă din două linii perpendiculare, una orizontală, care semnifică elementul pământ, pragmatismul, materialul, și una verticală, simbolizând urcarea omului la Dumnezeu; divinul, sacrul, partea spirituală.



Linia orizontală mai reprezintă și femininul, Yin-ul, intuiția, iar linia verticală reprezintă masculinul, Yang-ul, acțiunea.
Poți intui spiritul, dar acțiunea de a-l descoperi face diferența dintre teorie și practică.

Cele două linii se întâlnesc într-un punct comun, care adună energiile, le concentrează, pentru a le putea dispersa, mai apoi. 
Pentru a da energie, informație, trebuie să primești, mai întâi, să o concentrezi, să o alchimizezi; abia apoi o poți da mai departe, în lume. 

Crucea are 4 puncte, care se întâlnesc în al cincilea, centrul, inima, FOCUL purificator.

Povestea spune că femeia, linia orizontală, trebuie să întâlnească masculinul, linia verticală, în punctul care îi centrează: inima, IUBIREA, Dumnezeu.
De aceea, crucea poartă întreaga poveste a genezei omului din Dumnezeu, prin iubirea pe care El a transferat-o, a dăruit-o oamenilor pentru a nu uita că ei sunt purtătorii divinității prin duhul sfânt primit la întrupare.

CRUCEA reamintește că ceea ce este sus este și jos (verticala), și ce este înăuntru este și în afară (orizontala).

Crucea este reprezentată de cifra 4 la europeni și de cifra 5 în extremul orient.

4 este compus din 3, trinitatea, și din 1, unicitatea, UNUL.
5 este cifra compusă din 3, treimea, Cerul, și din 2, omul în cele 2 reprezentări: femeia și bărbatul.

Indiferent cum am lua-o, crucea simbolizează uniunea sacră a omului cu Dumnezeu, manifestată prin iubirea dintre bărbat - verticală, yang - și femeie - orizontală, yin.

Într-o lume ideală, bărbatul întâlnește femeia lui pentru a-l manifesta pe Dumnezeu. CRUCEA.

Din păcate, acest gen de manifestare a devenit desuet, demodat, iar bărbatul și femeia nu se mai unesc întru dumnezeire, ci întru mândrie, ego, reguli sociale, cutume demult depășite, adică falsa dumnezeire creată de om după chipul și asemănarea sa.

Înălțarea Sfintei Cruci, sărbătoarea din 14 septembrie, are menirea de a ne reaminti cine suntem; că nu suntem doar niște corpuri de carne de care a uitat Dumnezeu, doar niște trupuri rugătoare la Dumnezeu ca el să le facă pe toate în locul nostru, ci suntem materia animată de duhul sfânt, de spirit, de divinitatea manifestată în forma umană, numită și suflet.



Dacă analizăm puțin data zilei despre care vorbim (14.09.2017), obținem cifrele 5 + 9 + 1 (se însumează).

Cifra 5 reprezintă, așa cum am amintit mai sus, întâlnirea dintre om și dumnezeire. Este cifra în care se regăsește masculinul, Yang-ul (3), cu femininul, Yin_ul (2).
Omul are 5 simțuri (auz, văz, miros, gust, pipăit), iar natura se manifestă prin cele 5 elemente: foc, apă, aer, lemn, pământ.

Cifra 9 reprezintă desăvârșirea, capătul drumului parcurs de om pentru a se împlini ca spirit. Pentru ca viața să apară, e nevoie de 9 luni de desăvârșire a creației izvorâte din bărbat și femeie.
Cerul are 9 niveluri, dar tot atâtea are și iadul.
Luna a noua din an, septembrie, semnifică debutul toamnei, când se adună roadele pe care le-am sădit și le-am cultivat. Am plantat frici, furii, încrâncenare, asta vom culege. Am sădit armonie, pace interioară și iubire, acestea vor fi roadele de cules.

În acest an, 2017, suma cifrelor este 1, adică omul care a transcens și s-a unit cu divinitatea; omul trezit, omul spiritual.

Suma lor este 6 (1+4+9+2+0+1+7=24; 2+4=6), cifra inversă lui 9, care reprezintă liberul arbitru în manifestarea divinității fiecăruia: poți fi spirit, sau poți fi demon cu aspirații de divinitate. Alegerea îți aparține.

De aceea, data din acest an al Înălțării ne „vorbește” despre cernerea binelui de rău, a trecutului de prezent, a alegerii parteneriatului real de unul fals, egotic, indiferent de domeniu, fără a uita să-l manifestăm pe Dumnezeu în tot ceea ce facem, simțim și suntem.

Înălțarea Sfintei Cruci are menirea să ne reamintească despre esența noastră divină, despre care noi uităm prea des, despre alegeri inspirate, despre manifestarea liberului arbitru și despre dumnezeirea ce apare la întâlnirea principiului masculin, Yang, cu cel feminin, Yin.



Din punct de vedere astrologic, ne aflăm în zodia Fecioarei, guvernată de planeta Mercur, a comunicării. Fecioara coordonează digestia. 
Cu alte cuvinte, în această perioadă fii atent(ă) la ce comunici cu ceilalți, dar mai ales cu tine, deoarece asta va stabili calitatea vieții pe care o „digeri”. 
Transmiți informații mincinoase, îți hrănești relațiile și viața cu cuvinte superficiale, de formă, fără conținut real, îți vei înfometa sufletul de dumnezeire, și vei avea, la propriu, probleme digestive: balonare (aer toxic), colite, boală Crohn (focul minciunilor face ravagii), constipație (lipsa elementului apă, de curățare), intoleranțe alimentare (pământul sterp, deoarece ai plantat minciuni).

Înălțarea Sfintei Cruci este sărbătoarea care ne reamintește de dumnezeirea din noi, ne reamintește să o cultivăm, să o îngrijim, pentru ca „roadele” spiritului să ne încarce cu bucurie, pace în suflet, armonie și cu IUBIRE, adică Dumnezeu manifestat în noi. 

Nu da cu piciorul în oportunitățile de dezvoltare a ta, indiferent ce religie sau confesiune ești.
Fii atent(ă) la relațiile din viața ta, nu mai minți, dar, mai ales, nu te mai minți. Spune adevărul, oricât de greu ți-ar fi. Îți ești dator cu sinceritate, bucurie, adevăr și libertate.

Alege cu înțelepciune. 
Înalță-te, omule, de la nivelul tău, pentru a-l întâlni pe Dumnezeu, simbolul uniunii fiind CRUCEA.

Înălțarea Crucii este ridicarea ta din stadiul de om simplu la cel de trăitor întru Dumnezeu. Adică transformarea din om în OM.

Ai liberul arbitru. Alege cu înțelepciune. Alege-te!

Binețe, dragă OM!


dr. Edith Kadar 
Arad, 14 septembrie 2017

 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(https://vibratiavindecarii.blogspot.com/2017/09/inaltarea-sfintei-cruci-semnificatii-si.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

miercuri, 13 septembrie 2017

FII BLÂND(Ă) CU TINE!

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 


Binețe, cititorule!

Un accesoriu obligatoriu în viața de zi cu zi este umorul, buna dispoziție.

Una din cauzele conflictelor emoționale care duc la îmbolnăvire este dramatismul cu care „încasăm” fiecare situație întâlnită.

Luăm totul personal, chiar dacă interlocutorul nu a avut nicio intenție să facă rău. Căutăm sensuri ascunse în spatele unor simple afirmații, alimentând astfel paranoia cotidiană.
Nu mai știm să vedem sensul figurat al comunicării, totul este la propriu.
Lumea este a noastră, și o apărăm cu îndârjire după propriile noastre legi. Ceilalți încep să devină inamici (sau in-amici) pentru simplul fapt că nu împărtășesc părerile și credințele noastre.

Azi așa, mâine la fel... la un moment dat ne trezim obosiți, neputincioși, lipsiți de vlaga vieții; extenuați de donquijotismul pe care ni l-am asumat singuri.
Iar atunci devenim victime: „de ce eu?... de ce mie mi se întâmplă asta?... eu n-am greșit nimmănui nimic!...”

Ba da! Te-ai trădat pe tine uitând să trăiești, să vezi pădurea și nu fiecare copac, să îți îndeplinești menirea.
Care? 
Aceea de a te găsi pe tine, dând la o parte tot molozul vieții celorlalți.
Aceea de a te împlini pe tine, care ești unic, inimitabil, original.
Aceea de a fi liber, trăindu-ți și asumându-ți propriile credințe.

Cum să faci asta într-o lume atât de crudă, vei zice?
Realizând că viața trebuie trăită creând fiecare moment al ei și nu ajustând-o în permanență și adaptând-o la cotidianul celorlalți.
Neuitând să respiri corect aerul care îți împlinește și cizelează viața.
Neluând totul atât de serios, atât de dramatic.


Încearcă să vezi în fiecare situație partea bună, chiar dacă la prima impresie totul îți pare potrivnic și negativ. Nimic nu vine fără o lecție de învățat sau de aplicat.
Folosește umorul pentru a trece mai ușor peste probleme și a vedea lucrurile fără umbra încrâncenării.
Alege să vezi și partea luminoasă a situațiilor, și astfel vei avea detașarea care aduce cele mai bune și mai optime rezolvări.

Nimeni nu are nimic cu tine, în afară de tine însuți! 

Alege să nu îți trădezi sufletul, și fă-l să râdă în fiecare zi!

Binețe, cititorule!


                                    


dr. Edith Kadar
Arad, 11 noiembrie 2014

*     *     *     *     *     *     * 

 Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației.
(http://vibratiavindecarii.blogspot.com/2016/04/fii-blanda-cu-tine.html)

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.

luni, 11 septembrie 2017

ÎNTREBĂRILE IUBIRII

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. 
Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     *



Binețe, cititorule!
Pornește, rogu-te, muzica înainte de a citi.



IUBIREA...

Oare ce o fi acest cuvânt pe care nu îl înțeleg?

E peste tot, îl aud, și mă gândesc că trebuie să fie important. Cred că ar trebui să încep să pun întrebări.


- Mami, ce e aceea „iubirea”?

- Iubirea e atunci când te bucuri din orice și zâmbești adânc de la un colț la altul al inimii.

Iubirea e atunci când, deși plouă și e frig, poți vedea cerul întreg și nu lacrimile lui.

E atunci când ciripitul păsărelelor este acolo cu tine, în urechea ta, indiferent de gălăgia de afară.

Iubirea e atunci când, deși ești certat și dojenit, reușești să vezi în ochiul celuilalt neputința de a se face înțeles și de a te ajuta.

Iubirea o auzi în fiecare frunză care foșnește, o vezi în ochii oricărui copil, o întâlnești în inima și privirea îndrăgostiților, dar și în cele ale părinților și bunicilor; o asculți în fiecare notă a muzicii adevărate. 

- Toți oamenii iubesc, mami?
- Îmi place să cred că da, puiul meu. Cred că orice om încearcă să iubească, doar că pentru fiecare iubirea are o altă definiție. Cred că omul iubește după chipul și asemănarea sufletului său. 

- Tu iubești, mami?
-Da! Îi iubesc pe cei ce mă ajută să fiu eu însămi.
Iubesc universul care ne-a dat totul pentru a putea iubi, doar să vrem.
Îi iubesc pe toți cei ce mă ajută să fiu cu tine. 
Dar, mai mult, te iubesc pe tine, puiul meu, pentru că îmi bucuri ochii, îmi încânți auzul cu vocea ta, îmi sărbătorești toate simțurile când te pot strânge în brațe și te pot mângâia.
Viața alături de tine este o adevărată... IUBIRE!

- Bine, mami, m-ai ajutat să iau hotărârea. M-ai făcut curios așa că... ne vom vedea peste nouă luni, când mă voi naște!
Abia aștept să te cunosc, să mă ții în brațe, și să o pot cunoaște... IUBIREA!


dr.Edith Kadar
Arad, 30 aprilie 2014

                                                    *    *    *    *    *    *    *


Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

Niciun fragment nu poate fi scos din text.
Prezentul articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.




joi, 7 septembrie 2017

DECI ASTA E PREZENȚA ÎN TINE?

Nu e nevoie să schimbăm lumea; este suficient doar să ne schimbăm pe noi. Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. 
Lumea este doar ceea ce vrei tu să vezi că este. 

 Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles 

 *     *     *     *     *     *     * 



Deja de o bună bucată de timp știu că nimic nu e întâmplător.

Adică nu știu doar în teoria, gen: „îhâm, daaa, nimic nu e întâmplător, așa e... Doamne, ce mi se întâmplă?... de ce acum?... de ce mie?... eu n-am făcut nimic să merit asta!...”, ci practic: știu că totul este în conformitate cu ce eman sau emit din interior.

De aceea, când azi nu mi-a venit primul pacient programat, am știut că nimic nu e întâmplător, și că mi se dă posibilitatea de a face altceva; probabil ceva pentru mine.
De când s-a programat persoana am simțit că nu va veni, dar dacă m-ar fi anunțat din timp nu m-aș fi ridicat din pat, și aș mai fi dormit.



Astfel, am venit la cabinet, iar pe drum am primit telefon de la o persoană din București care dorea să vină în Arad, la mine. Am vorbit timp de vreo oră, ca și când ne-am fi cunoscut de când lumea. Povestind, am realizat că Universul, Dumnezeu, îmi aducea în cale o oglindă, una din multele din ultima perioadă.

Oglinzile acestea au darul de a-mi arăta trecutul meu, adică fracțiuni din mine, ceea ce am fost în diferite perioade ale existenței mele, aspecte de-ale mele rămase nerezolvate, și care îmi tulburau periodic prezentul.

Am zâmbit de fiecare dată, recunoscându-mi fragmentul de trecut reprezentat de omul din fața mea.
Au fost acolo fetița băiețoasă, slabă, cu genunchii osoși și mari, care și-ar fi dorit să fie prințesă, dar căreia i se repeta (prea des) că nu e suficient de drăguță ca alte fete.
Am văzut adolescenta fără personalitate proprie, ci cu comportamente împrumutate de la alții, ca niște haine lălâi, prea largi.
Am întâlnit studenta debusolată, singură într-un oraș străin și mare.
Am salutat femeia tânără care habar n-avea ce înseamnă relații, orice relații.
Am zâmbit omului care a confundat iubirea cu posesivitatea, condiționarea și nevoile personale de satisfăcut.
Am întâlnit și mama care se străduiește din răsputeri să fie mamă, fără a ști foarte clar ce naiba o fi însemnând toate astea.
Am dat binețe femeii adulte cu o viață profesională înfloritoare, dar cu o viață personală lăsată pe undeva prin beci.
Am îmbrățișat femeia matură care a descoperit IUBIREA, care nu mai face nimic, nu mai planifică și nu mai controlează deoarece știe că, oricum, Universul ȘTIE mai bine ce, când, cum are nevoie, și îi aduce în cale. Cam ca azi.

Și în timp ce vorbeam cu această persoană drăguță, am realizat că ea are toate informațiile despre cum să-și rezolve problemele în viață, doar nu știa cum să le acceseze. OGLINDA. Din nou.

Având timp liber, am mers să mănânc ceva. Și în timp ce luam un mic dejun-prânz copios, ascultam muzică, mă uitam pe geam la verdeața și la soarele de afară, și procesam ultimele evenimente și trăiri ale mele.

Iar la un moment dat realizez că s-a instalat o stare de liniște... pardon, LINIȘTE; ca și cum timpul s-a dilatat, oamenii trec grăbiți pe stradă, mașinile claxonează, dar eu sunt... undeva în mijlocul a ceea ce sunt EU, dincolo de gălăgia lumii și de timp.

Mi-au trebuit câteva momente pentru ca mintea mea să perceapă că sunt într-un loc plin de liniște situat... în mine însămi!


„Deci asta e prezența în tine? Asta înseamnă să fii în aici și în acum? Să fii prezent în viața ta? Să fii centrat în tine? Asta este trăirea în prezență și în prezent!”, mi-am zis.


Îmi căutam, instinctiv, trecutul și scrutam viitorul. Pauză. Nu era vorba despre refuzul minții de a vedea ceva, ci eu, cu minte cu tot, nu mai simțeam altceva decât momentul.

Deci asta e?!

Și am realizat, încă o dată, că tot ceea ce știi în teorie este ZERO dacă nu e certificat și validat de practica trăirii.

N-am mai găsit nici urmă de copil, de adolescent, de tânără, de adultă, sau alte aspecte de-ale mele, din alte timpuri.

Eram doar EU, prezentă în PREZENT, în ACUM și AICI!

Nu știu dacă va dura, dacă starea va rămâne definitiv, dacă va mai pleca pe coclauri și va reveni. Habar n-am! Ți-am zis că nu mai controlez nimic. Știu doar că m-am apucat să scriu pentru a-ți povesti, iar starea a rămas aici, lângă mine, cu mine, în mine.

Dacă tu ești oglinda mea, și eu sunt a ta; și m-am gândit să-ți spun povestea. N-o fi oare și starea ta? Observ-o. Simte-o. Conștientizeaz-o. Trăiește-o. FII!

Binețe, draga mea oglindă, și-ți mulțumesc că ești!



dr. Edith Kadar

Arad, 06 septembrie 2017, ziua în care Luna e plină și e în zodia Peștilor


 *     *     *     *     *     *     * 

Toate drepturile de autor ale materialelor postate pe acest blog aparţin dr. Edith Kadar. 

 Orice articol poate fi distribuit cu condiția să se păstreze aspectul integral și un link vizibil spre pagina publicației. 

 Nici o schimbare în aspectul sau conținutul materialelor nu se poate face fără aprobarea autoarei.